on 11:37

077. III. (30 de puncte) Scrie un eseu argumentativ de 2-4 pagini, in care sa prezinti caractersticile limbajului poetic manelist in creatia lui Florin Peste, ilustrate pe baza unui text studiat.
In elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza/premisa, argumentatia, rationamente critice, exemple concrete. Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte.

Sugestie de abordare:

„Trei luni de senzaţii” de Florin Peşte
Comentariu literar

Incă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.

Ce miracol şi ce vrajă
Stau cu gagica pe plajă


Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă – trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.
În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren.

Am chef de distractie
3 luni de senzatie


Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în “3 luni de senzaţie”. Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni – iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.
Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.
Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.
A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.

Dau o cheie la mertan
Si am plecat pe litoral
Mi-am pus plinul de benzina
Si in dreapta o blondina


„Merţan”-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei „plinul de benzină” nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.
Noţiunea plin, are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o „blondină” - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.

Am mertanul de mult timp
Si-o blondina prototip
E a mea numai a mea
Si-mi petrec vara cu ea


Hiperbola “blondină prototip” descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita – “prototip” – autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemeni ţinuturilor exotice, fascinante dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.
Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăcostiţi.

Marea neagra e calduta
Blonda-i sexy si finuta


Iubirea se consumă în apa caldă a mării.. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului

Ziua stau cu ea la soare
Noaptea o scot la plïmbare

Succesiunea zi noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului “noaptea” din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol. Este vorba doar de 3 luni de distracţie.

3 comentarii:

costin spunea...

Dupa ce m-am chinuit un an de zile sa invat ce trebuie pentru bac, am citit comentariul tau in 5 minute si l-am retinut instantaneu.Desigur am uitat complet ce invatasem anterior:D.Asta este un comentariu de nota 10 si demn de a se cere la subiectul III:D.

tAvi spunea...

=))) dar carui gen apartine? eu o vad la interferenta dintre traditionalism (structura prozodica clasica- masura 7-8 silabe, rima imperecheata; precum si evocarea unui cadru idilic) si modernism (inovatia limbajului, valorificarea unei specii folclorice insa intr-o viziune moderna, aplicata conditiei omului modern).
oricum perioada asta intensa de studiu m-a lamurit cu 2 chestii:1.invatatul prosteste (paradoxal ) 2.statul in casa innebuneste (la propriu)

tAvi spunea...

iar in privinta sub III va zice maestrul de aici: nuvela, morometii sau comedie...la sigur;)

Trimiteți un comentariu