Prima zi D liceu Publicat de Alis on 17:22

“Intr-o vineri dimineata de la mijlocul lui septembrie 2006, cu putin inainte de orele zece, o tanara de vreo 14 ani, intra in bulevardul Pache Protopopescu, venind dinspre strada Traian cu un soi de ghiozdan in spate, nu prea mare, dar desigur foarte usor, deoarece era aproape gol (urma sa primeasca manualele in acea zi). Strada era aglomerata si galagioasa si, in ciuda toamnei, calduroasa si fosnitoare ca o padure...”
Cam asa incepe povestea mea. Prima zi de liceu este memorabila :)) Din pacate, nu am reusit sa retin toate detaliile, insa sunt cateva momente ce nu se pot sterge atat de usor din minte.
Am avut norocul sa o cunosc pe Marina de dinainte si asta mi-a usurat un pic “treaba”. Ea mi-a facut cunostinta cu ceilalti colegi ai ei, tinand cont de faptul ca aproape jumatate dintre elevii clasei noastre au invatat in aceeasi scoala. Atunci am cunoscut-o pe Ali, despre care am avut o buna parere inca de la inceput, pe frati, pe Nitze si pe nebuna de Irina, care o facea pe Marina mea sa rada non-stop.
La “careu” am regasit-o si pe Paula, cu care am petrecut ceva timp impreuna in anii de gimnaziu pentru ca ne intalneam mai mereu pe la concursurile si olimpiadele de mate. “Ce-o fi alea?” ne-am tot intrebat in acesti 4 ani de liceu in care am incercat cu totii, mai mult sau mai putin, sa ne distram, sa ne petrecem cat mai mult timpul impreuna, dar nu pe la ore, ci prin Antic, pe terenul de fotbal sau prin salile de sport.
Am intalnit-o si pe diriga, desigur. Stiam ca o cheama Cristina Onea si am reusit sa o “descopar” astfel citindu-i numele pe ecusonul prins de sacou. :D
Pentru alegerea colegului de banca, am avut 2 optiuni: Marina si Paula (ele fiind singurele pe care le cunosteam initial). Insa amandoua erau deja “luate” de Ali si respectiv, de Ruxi. Asa ca m-am asezat binemerci, singurica, in penultima banca de pe randul de la mijloc, in spatele Marinei. Cu toate acestea, am facut rost rapid de un coleg de banca: Alex Rece. Imi amintesc ca am fost super incantata cand a intrat in clasa si m-a intrebat daca se poate aseza langa mine (Eu avusesem “antecedente” in generala - am stat 3 ani de zile cu un baiat in banca si a fost foarte ok, deci nu ma deranja absolut deloc daca si in liceu as fi avut drept coelg de banca tot un baiat). Parea un tip super ok (nu ca nu ar fi ramas asa si pana acum) si foarte cumsecade. Stiu ca am tot palavragit cu fetele din fata si ne tot amuzam de ceea ce spunea Irina, iar el tacea chitic si mai afisa cate un zambet din cand in cand. In spatele nostru statea Costin, baiatul blond cu plete, si cu ochii albastrii, si cu gura mare, si cu sapca pe cap, si cu castile in urechi, care incerca sa faca pe interesantul cu noi, fetele (sa nu te superi pe mine, Costin :-s), si Rogo, care abia daca scotea cateva vorbe (eh, lasa ca a vorbit Costin si pentru el:P).
Imi mai amintesc si de momentul MDB (Marii Descoperiri a Bailor), care erau proaspat renovate, si de entuziasmul fetelor care au dat navala in baile albastru colorate :D.
Toata lumea incerca sa faca cunostinta cu toata lumea. Stiu ca mi-a luat ceva timp sa retin numele Vaninei, in rest nu am avut absolut nicio problema cu numele colegilor nostri. Pe Yoyo o confundam putin cu Ruxi, iar pe Nechy cu Vasy:)) Stiam ca unul e Andrei si celalalt Cristi, dar nu-i nimeream mai deloc. Cert e ca luni (a doua zi de scoala) deja le invatasem numele si tot dadeam “teste” cu Marina: “asta-i Mircea”, “asta-i Razvan”, “ea e Diana”, “ea e tot Diana”, etc.
Cam asta ar fi. Din pacate sau din fericire, mi-am schimbat colegul de banca si am ajuns sa stau cu Marina in urmatorii 2 ani din viata mea de licean. Am petrecut momente frumoase impreuna alaturi de colegii nostri Rece si Costin, dar si Cristi si Dragos. Nu putem uita sa trecem in revista sandvici-urile lui Costin mancate prin orele de romana, crizele de ras provocate in timpul orelor, fie de una dintre noi doua, fie de T.u.c.a. (iti multumim, Alexandra >:D<) sau de alti colegi.
Au urmat si ultimii 2 ani de liceu, petrecuti initial cu orice coleg de clasa care era binevenit sa stea in banca cu mine, atunci cand colegul sau lipsea (sau chiulea:P) din motive intemeiate sau nu :D. Pana in prezent am ramas constanta dpdv al colegului de banca, care s-a dovedit a fi Wishly. Toata lumea m-a intrebat si inca ma mai intreaba cum e sa stai cu Wishly in banca (de parca ar fi ceva deosebit :-??). E ok, fratilor, atata timp cat nu se intrec limitele bunului simt. Si din punctul meu de vedere, nu s-au intrecut. L-am suportat, m-a suportat si iata ca am ajuns intr-un moment in care sa spun “bey, Wishly, o sa-mi fie dor de tine”.
In acesti 4 ani de zile am incercat sa va iau pe toti asa cum sunteti, sa va accept asa cum sunteti, cu defecte si calitati, cu idei traznite sau nu, cu absente, cu suspendari, cu zambete sau cu lacrimi in ochi. Stiu ca nu am fost taman o colega buna pentru unii dintre voi sau poate chiar pentru toti, fiindca intotdeauna aveam ceva de comentat in momentele in care nu-mi convenea ceva, iar pentru asta am fost “condamnata” (stiti voi mai bine).
Insa eu cred ca am fost o clasa unita in ciuda a tot ceea ce s-a intamplat, ca ne-am distrat pe cinste impreuna si ca ne vom aminti cu drag de toate momentele MEMORABILE din liceu (momente cum ar fi cel cu usa, cu matura, cu neoanele – cred ca au fost mai multe, nu? :-?, cu sticla – pe post de minge, cu masa, cu scaunele, si lista poate continua).
Va pup si o sa-mi fie super dor de voi – that's for sure!!! >:D< :*:*

















P.S.: Cine o sa imi mai ceara acum caiete cu lectii sau cu teme? :((